Aegritudo

Nu stiu daca toata lumea este ca mine, dar de fiecare data cand vin sarbatorile, si prin sarbatori inteleg doar craciun/revelion ca pastele e paste si atat, ma simt oarecum dezamagit de mine insumi. In prima faza ma deranjeaza ca nu simt spiritul sarbatorilor, apoi ma deranjeaza ca ma bucur pentru faptul ca nu simt spiritul sarbatorilor, iar apoi ma deranjeaza ca dupa ce au trecut ma simt la fel ca unul care s-ar fi bucurat de ele. Paradoxal, nu?

S-au deschis azi mare parte din magazine, si cum ma plictiseam in casa am ales unu din centrele comerciale pentru o iesire. Aparent deschis, pentru ca in interior domina un miros de hala nespalata, dovada celor 2 zile de nefunctionare, iar majoritatea magazinelor din centrul comercial erau inca inchise, la capitolul fast food era doar KFC deschis dar mesele de servici erau cufundate in intuneric si in acelasi miros de hala inchisa. Pofta buna! In fine am intrat si in superalimentara in jurul caruia se invarte de fapt centrul comercial, si normal ca rezultatul acelasi, rafturi aproximativ goale, mirosul predominant, deja devenea parca vizibil si incepea sa aiba personalitatea sa, la raionul cu peste crud aveai doar vre-o 6-8 nefericiti de pesti care nu puteai stabilii daca au fost prinsi de beti ce erau dupa revelion sau au ramas la gheata din ziua in care comemoram moartea lui Ceausescu in 2008, important e ca erau reci si puteau, asa cum le sta bine pestilor morti sa fie. Am incercat, normal, sa cumpar ceva, si culmea nu a fost chiar greu, pentru ca mai erau cam cate doua exemplare din fiecare produs dorit pe raft, insa partea nasoala e ca am realizat ca de fapt am ajuns un prost si un comod cand m-am hotarat sa platesc. Daca pana in urma cu ceva vreme orice actiune proprie era destul de bine determinata iar principalul punct de concentrare era finalizarea acesteia, iata ca acum am clacat, in loc sa ma asigur ca merita sa pierd vremea incercand sa imi doresc ceva din superalimentara, m-am trezit ca stateam ca prostu la o coada ca si in ajunul craciunului, si asta nu pentru ca erau asa de multi dornici de cumparaturi, ci pentru ca era doar o casa deschisa. Patetici, ei. Prost, eu. Fraieri aia ce au stat in continuare dupa ce am pus eu produsele minunate inapoi pe raft.

Si uite asa, daca pana acum am avut doar in gat si in stomac sentimentul de greata dupa tot felu de prostii degustate mai mult decat mancate, acum sentimentul de greata mi-a cuprins si ultima celula cand am vazut cata prostie, incultura, si indobitocire poate sta in fiinta omeneasca. Dar astia suntem noi, liberi. Niste prosti orbi si increzuti.

Mda, se pare ca in noaptea asta sunt prea sarcastic pentru fi altceva decat sarcastic. Si ce? E vre-un pacat? Si daca da, ce? Eu am recunoscut intotdeauna ca sunt pacatos, si nici macar nu ma mint singur ca laudandu-ma cu pacatele mele in fata unui preot devin dinnou pur si inocent.

Trebuie sa imi acord mai mult atentie. Am devenit prea comod cu mine insumi si asta are consecinte. Atata timp cat vad asta e inca bine, sper sa schimb ceva pana nu devin si eu un exemplar dintre cei intalniti prea des pe strada.

Sper ... inca mai sper.