Nu stiu daca toata lumea este ca mine, dar de fiecare data cand vin sarbatorile, si prin sarbatori inteleg doar craciun/revelion ca pastele e paste si atat, ma simt oarecum dezamagit de mine insumi. In prima faza ma deranjeaza ca nu simt spiritul sarbatorilor, apoi ma deranjeaza ca ma bucur pentru faptul ca nu simt spiritul sarbatorilor, iar apoi ma deranjeaza ca dupa ce au trecut ma simt la fel ca unul care s-ar fi bucurat de ele. Paradoxal, nu?
S-au deschis azi mare parte din magazine, si cum ma plictiseam in casa am ales unu din centrele comerciale pentru o iesire. Aparent deschis, pentru ca in interior domina un miros de hala nespalata, dovada celor 2 zile de nefunctionare, iar majoritatea magazinelor din centrul comercial erau inca inchise, la capitolul fast food era doar KFC deschis dar mesele de servici erau cufundate in intuneric si in acelasi miros de hala inchisa. Pofta buna! In fine am intrat si in superalimentara in jurul caruia se invarte de fapt centrul comercial, si normal ca rezultatul acelasi, rafturi aproximativ goale, mirosul predominant, deja devenea parca vizibil si incepea sa aiba personalitatea sa, la raionul cu peste crud aveai doar vre-o 6-8 nefericiti de pesti care nu puteai stabilii daca au fost prinsi de beti ce erau dupa revelion sau au ramas la gheata din ziua in care comemoram moartea lui Ceausescu in 2008, important e ca erau reci si puteau, asa cum le sta bine pestilor morti sa fie. Am incercat, normal, sa cumpar ceva, si culmea nu a fost chiar greu, pentru ca mai erau cam cate doua exemplare din fiecare produs dorit pe raft, insa partea nasoala e ca am realizat ca de fapt am ajuns un prost si un comod cand m-am hotarat sa platesc. Daca pana in urma cu ceva vreme orice actiune proprie era destul de bine determinata iar principalul punct de concentrare era finalizarea acesteia, iata ca acum am clacat, in loc sa ma asigur ca merita sa pierd vremea incercand sa imi doresc ceva din superalimentara, m-am trezit ca stateam ca prostu la o coada ca si in ajunul craciunului, si asta nu pentru ca erau asa de multi dornici de cumparaturi, ci pentru ca era doar o casa deschisa. Patetici, ei. Prost, eu. Fraieri aia ce au stat in continuare dupa ce am pus eu produsele minunate inapoi pe raft.
Si uite asa, daca pana acum am avut doar in gat si in stomac sentimentul de greata dupa tot felu de prostii degustate mai mult decat mancate, acum sentimentul de greata mi-a cuprins si ultima celula cand am vazut cata prostie, incultura, si indobitocire poate sta in fiinta omeneasca. Dar astia suntem noi, liberi. Niste prosti orbi si increzuti.
Mda, se pare ca in noaptea asta sunt prea sarcastic pentru fi altceva decat sarcastic. Si ce? E vre-un pacat? Si daca da, ce? Eu am recunoscut intotdeauna ca sunt pacatos, si nici macar nu ma mint singur ca laudandu-ma cu pacatele mele in fata unui preot devin dinnou pur si inocent.
Trebuie sa imi acord mai mult atentie. Am devenit prea comod cu mine insumi si asta are consecinte. Atata timp cat vad asta e inca bine, sper sa schimb ceva pana nu devin si eu un exemplar dintre cei intalniti prea des pe strada.
Sper ... inca mai sper.
vineri, 2 ianuarie 2009
miercuri, 31 decembrie 2008
Connubialis
Deja au trecut 2 minute de cand stau cu degetele pe taste si incerc sa gasesc o introducere pentru ce simt acum ca vreau sa spun, dar e prea greu de gasit cuvinte in limba asta bogat de saraca ce o avem noi.
De ce iubesc eu femeia?
De cand ma stiu barbatii ce ar fi trebuit sa fie parte componenta a vietii mele m-au parasit, sau au fost prea usor luati de langa mine, si m-au lasat sa invat sa fiu eu barbat, si am ajunsa sa fiu si barbat, dar intai de toate am invatat sa respect femeia. Asta te face de fapt barbat. Nu poti fi barbat daca nu vezi diferenta dintre un barbat si o femeie asa cum ar trebui vazuta cu adevarat. Daca nu vezi cea diferenta esti doar om, din puctul meu de vedere esti doar hermafrodit psihic. Am invatat sa citesc in ochii femeii inca din copilarie, a fost doar circumstanta factorul care a determinat acest lucru. Apoi am invatat sa doresc femeia, am invatat cum sa fac sa o am, si totusi eram hermafrodit si eu, sau poate eram doar incult si imatur, cine stie, noi stim. Dar adevarata descoperire a fost cand am descoperit respectul fata de femeie. Si ciudat lucru nu l-am descoperit prin prisma faptului ca am avut o copilarie in care mediul feminin era predominant sau ca am avut contact direct cu o familie tip matriarhal. Nu, pur si simplu am invatat sa respect femeia doar dupa ce am invatat sa o ranesc, cand mintea mea a dezvoltat inca o celula in plus care m-a facut sa vad diferenta intre suparare, tristete si durere din ochii unei femei, abia atunci eu am devenit barbat, s-a intamplat brusc, si doar acum imi dau seama, doar acum cand privesc in urma imi dau seama cu adevarat cat de brusc am devenit barbat. M-am dezvoltata spre a fi barbat cu mult timp inainte de a fi unul, insa am devenit unul peste noapte.
Am invatat sa vad, sa privesc, sa aud, sa gust, si sa simt o femeie, doar prin o simpla clipire de ochi, pana atunci doar traiam, treceam si alunecam prin viata, abia de atunci am invatat sa o si traiesc. E adevarat ca viata fara femeie nu ar putea fi, si nu pentru ca femeia daruieste viata ci pentru ca femeia o intretine.
E placut sa poti inchde ochii si sa vezi femeia perfecta, apoi sa ii deschizi si sa realizezi ca toate femeile sunt perfecte. Doar gandul la sanii lor goi, la pielea lor fina, la ochii lor ce duc expresivitatea spre apogeu, sentimentul avut de fiecare data cand saruti buzele unei femei, reactia ei cand iti plimbi mainile pe coapsele lor, toate acestea sunt nesignificante daca nu ai acea celula ce iti deschide ochii sa le poti vedea, nici o fiinta nu poate suferii si iubii mai mult ca o femeie, si nici o alta fiinta nu te poate face sa vezi asta mai bine. Priveste o femeie in ochii si vei sti cu adevarat ce inseamna viata si esenta ei. De aceea ne amagim ori de cate ori credem ca sexul poate fi doar sex, si daca as cunoaste-o acum si peste zece minute as aluneca in ea tot ar fi dragoste, pentru ca intai de toate iubesc femeia cu adevarat, iubesc ce reprezinta ea. Aceasta dragoste e unul din sentimentele care de cand l-am dobandit nu si-a pierdut din intensitate si nu s-a schimbat chiar daca de-a lungul trairii acestui sentiment relatiile au curs, au inceput si s-au sfarsit, relatiile nu au adus si nu au luat nimic din sentimentul acesta ci pur si simplu au adugat cunostiinta sentimentului.
Nu duc o oda femeii, insa am sa o iubesc etern, nu pot sa ma gandesc la acest termen fara a inchide ochii a vedea trupl gol al femeii perfecte, fara a simtii gustul condimentat si consistent al acesteia, fara a simtii caldura trupului ei, si cipul angelic cu ochi expresivi si buze imposibil de descris. Si cum sa nu o iubesti? Cine altcineva poate controla si modifica gandurile unui barbat mai frumos decat o femeie? Si de fiecare data cand privesc in urma vad fiecare femeie prin care am reusit sa dobandesc aceste sentimente si feicare este parte din acea femeie perfecta, fiecare este acea femeie perfecta, si indiferent de ce s-a terminat relatia mea cu fiecare dintre ele, iubirea ce o port pentru ele ca femei nu va disparea niciodata.
De cand ma stiu cele mai intense sentimente le-am nutrit fata de o femeie, trupul meu a simtit cele mai placute senzatii doar datorita femeii, iar sufletul meu si-a gasit perechea tot in femeie. Si cat ma voi sti de acum incolo intai de toate iubesc femeia, si femeia ma iubeste pe mine.
De fiecare data cand am suferit, o femeie era undeva la mijloc, insa de fiecare data doctor mi-a fost tot o femeie. Cand durerea si extazul se intalnesc in aceasi fiinta, nu poate fi decata viata deplina in acea fiinta.
De ce sa nu iubesc eu femeia?
P.S. Am stat 2 minute sa gasesc cuvinte am scris 20 de minute ce cuvinte am gasit iar cand am citit dupa alte 2 minute am vrut sa sterg totul, insa nu am facut-o pentu ca nu e un subiect inchis si va fi la un moment dat explorat cu adevarat, chiar daca acum tot ce a rezultat e doar o prefata. Si in plus mi-am propus sa ma descopar nu sa ma creez.
De ce iubesc eu femeia?
De cand ma stiu barbatii ce ar fi trebuit sa fie parte componenta a vietii mele m-au parasit, sau au fost prea usor luati de langa mine, si m-au lasat sa invat sa fiu eu barbat, si am ajunsa sa fiu si barbat, dar intai de toate am invatat sa respect femeia. Asta te face de fapt barbat. Nu poti fi barbat daca nu vezi diferenta dintre un barbat si o femeie asa cum ar trebui vazuta cu adevarat. Daca nu vezi cea diferenta esti doar om, din puctul meu de vedere esti doar hermafrodit psihic. Am invatat sa citesc in ochii femeii inca din copilarie, a fost doar circumstanta factorul care a determinat acest lucru. Apoi am invatat sa doresc femeia, am invatat cum sa fac sa o am, si totusi eram hermafrodit si eu, sau poate eram doar incult si imatur, cine stie, noi stim. Dar adevarata descoperire a fost cand am descoperit respectul fata de femeie. Si ciudat lucru nu l-am descoperit prin prisma faptului ca am avut o copilarie in care mediul feminin era predominant sau ca am avut contact direct cu o familie tip matriarhal. Nu, pur si simplu am invatat sa respect femeia doar dupa ce am invatat sa o ranesc, cand mintea mea a dezvoltat inca o celula in plus care m-a facut sa vad diferenta intre suparare, tristete si durere din ochii unei femei, abia atunci eu am devenit barbat, s-a intamplat brusc, si doar acum imi dau seama, doar acum cand privesc in urma imi dau seama cu adevarat cat de brusc am devenit barbat. M-am dezvoltata spre a fi barbat cu mult timp inainte de a fi unul, insa am devenit unul peste noapte.
Am invatat sa vad, sa privesc, sa aud, sa gust, si sa simt o femeie, doar prin o simpla clipire de ochi, pana atunci doar traiam, treceam si alunecam prin viata, abia de atunci am invatat sa o si traiesc. E adevarat ca viata fara femeie nu ar putea fi, si nu pentru ca femeia daruieste viata ci pentru ca femeia o intretine.
E placut sa poti inchde ochii si sa vezi femeia perfecta, apoi sa ii deschizi si sa realizezi ca toate femeile sunt perfecte. Doar gandul la sanii lor goi, la pielea lor fina, la ochii lor ce duc expresivitatea spre apogeu, sentimentul avut de fiecare data cand saruti buzele unei femei, reactia ei cand iti plimbi mainile pe coapsele lor, toate acestea sunt nesignificante daca nu ai acea celula ce iti deschide ochii sa le poti vedea, nici o fiinta nu poate suferii si iubii mai mult ca o femeie, si nici o alta fiinta nu te poate face sa vezi asta mai bine. Priveste o femeie in ochii si vei sti cu adevarat ce inseamna viata si esenta ei. De aceea ne amagim ori de cate ori credem ca sexul poate fi doar sex, si daca as cunoaste-o acum si peste zece minute as aluneca in ea tot ar fi dragoste, pentru ca intai de toate iubesc femeia cu adevarat, iubesc ce reprezinta ea. Aceasta dragoste e unul din sentimentele care de cand l-am dobandit nu si-a pierdut din intensitate si nu s-a schimbat chiar daca de-a lungul trairii acestui sentiment relatiile au curs, au inceput si s-au sfarsit, relatiile nu au adus si nu au luat nimic din sentimentul acesta ci pur si simplu au adugat cunostiinta sentimentului.
Nu duc o oda femeii, insa am sa o iubesc etern, nu pot sa ma gandesc la acest termen fara a inchide ochii a vedea trupl gol al femeii perfecte, fara a simtii gustul condimentat si consistent al acesteia, fara a simtii caldura trupului ei, si cipul angelic cu ochi expresivi si buze imposibil de descris. Si cum sa nu o iubesti? Cine altcineva poate controla si modifica gandurile unui barbat mai frumos decat o femeie? Si de fiecare data cand privesc in urma vad fiecare femeie prin care am reusit sa dobandesc aceste sentimente si feicare este parte din acea femeie perfecta, fiecare este acea femeie perfecta, si indiferent de ce s-a terminat relatia mea cu fiecare dintre ele, iubirea ce o port pentru ele ca femei nu va disparea niciodata.
De cand ma stiu cele mai intense sentimente le-am nutrit fata de o femeie, trupul meu a simtit cele mai placute senzatii doar datorita femeii, iar sufletul meu si-a gasit perechea tot in femeie. Si cat ma voi sti de acum incolo intai de toate iubesc femeia, si femeia ma iubeste pe mine.
De fiecare data cand am suferit, o femeie era undeva la mijloc, insa de fiecare data doctor mi-a fost tot o femeie. Cand durerea si extazul se intalnesc in aceasi fiinta, nu poate fi decata viata deplina in acea fiinta.
De ce sa nu iubesc eu femeia?
P.S. Am stat 2 minute sa gasesc cuvinte am scris 20 de minute ce cuvinte am gasit iar cand am citit dupa alte 2 minute am vrut sa sterg totul, insa nu am facut-o pentu ca nu e un subiect inchis si va fi la un moment dat explorat cu adevarat, chiar daca acum tot ce a rezultat e doar o prefata. Si in plus mi-am propus sa ma descopar nu sa ma creez.
Cruor
Mi-ar fi placut sa ma nasc in perioada in care miturile au fost create, in perioada despre care acum doar povestim. Probabil ca cineva din a zecea generatie de acum incolo va dori sa ma fi cunoscut pe mine sau pe un altul din generatia noastra care vom forma un mit probabil si pentru ei. Dar totusi mi-ar fi placut ca miturile sa fie adevarate si eu sa fiu in plin implicat in ele. Din pacate sunt mituri si exista doar datorita caltatii noastre umane de a denatura adevarul, de al hiperboliza, de al diminua si magnifica in functie de nevoile ce ne servesc noua.
Sunt convins ca miturile sunt o alta lume, paralela cu a noastra dar care o inconjoara pe aceasta si in acelasi timp aceasta o inconjoara pe celaalta. Spun asta pentru ca de cand ma stiu am fost un demon/inger, port nume mitice atat ale binelui cat si ale raului sunt insemnat prin numele mele cu aceasta combinatie Ying&Yang, ciudat, sau poate deloc ciudat, e faptul ca sunt mandru de asta, sunt mandru ca vad ingerul cat si demonul ce sunt eu, si ii imbratisez in egala masura, nu am sa ma mint niciodata ca voi fi mai bun sau mai rau, si nici macar nu sunt echilibrat, sunt sinusoidal si imi place asta la nebunie. De ce sa fiu doar bun, cu toti stim ca expresia "prost de bun" exista eu am trait-o, m-am bucurat de bunatatea mea si am si suferit din cauza ei. De ce sa fiu doar rau, stim prea bine ca un om rau va duce lipsa de adevaratele mistere ale vietii, dragoste, prieteneie, lacrimi, tristete. Nu pot fi doar rau desi am a trait si asta si m-am bucurat pe deplin de rautatea mea, si la fel ca si bunatatea e o arma cu doua taisuri, e placut sa fi rau, e placut sa poti calca in picioare zambind fara sa iti para rau apoi, e la fel de placut ca si atunci cand faci o fapta buna si te simti umplut de sentimentul de satisfactie deplina, de bucurie, e la fel doar ca e total opus.
Mi-am dorit mereu sa pot controla ambele mele parti, si pana acum am reusit, probabil la un moment dat nu voi mai fi instare sa imi controlez propria persoana, iar atunci voi fi ori alb, ori negru, ori mort, dar in orice caz nu voi mai fi eu.
Vorbeam recent despre vampiri cu cineva. Miar fi placut ca macar acest mit sa existe, mi-as fi dorit sa pot fi un nemuritor, sorbitor de cunostiinta si cultura generatiilor, un cufar de amintiri si mituri adevarate. Normal ca pretul platit ar fi pe masura, dar tocmai pentru ca sunt o fire cu ambele parti egal dezvoltate si independente as putea sa fac fata acestui pret. Dar tocmai dovad inexsitentei mitului acesta e mitul in sine. Un nemuritor ar sti adevarul despre mituri iar acestea ar deveni doar fapte din trecut si in scurt timp pana si cuvantul mit ar fi un mit. Asadar la fel de mult ma bucur si pentru faptul ca vampir e un termen mitologic cat m-as fi bucurat sa fi fost real.
Ciudat, si totusi nu. Deja acest blog a inceput in asi indeplini prima functie, incep sa ma cunosc ma bine, sa im inteleg mai bine, de exemplu pana acum nu am stiut de ce ascult cu deosebita placere baladele rock. Simplu, cum altfel poti evidentia imbinarea binelui cu raul, estenta culturala a muzicii rock este privita ca un element negativ, pe cand balada reprezinta o exteriorizare suprema a sentimentelor si calitatilro binelui, si totsi nu "cei buni" sunt cei ce au incercat sa le imbine ci "cei rai" au reusit. Si atunci te gandesti, oare "cei rai" sunt rai sau buni? Din moment ce "cei buni" nu au apreciat aceasta imbinare intre rau si bun si rezultatul acesteia. Chiar ca totul este relativ. Totul depinde de unde privesti. Relatiile intersexuale sunt relative, poti fi prieten, poti fi iubit, poti fi amant, poti fi partener, poti fi pereche, totul depinde de relativitatea actiunilor, poti trece de la una la alta si inapoi foarte simplu, depinde cat de profund vezi aceasta relativitate. Ciudat insa faptul ca aprofundand relativitatea, esti perceput ca tot mai superficial.
Suntem prea complex creati pentru a ne intelege adevarata esenta, insa daca am incerca sa ne-o descoperim singuri am vedea cu adevarat ca suntem cu totul si cu totul altceva decat vedem. E ciudat cum poti lega un om de altul doar privindu-i in suflet. Dar cel mai cidat e ca oamenii care vor sa fi legat de ei nu te lasa sa privesti in suflet. Cred ca totusi am involuat prea mult, am domniat lumea iar acum cand nu mai avem nimic de dovedit incercam sa ne dominam reciproc, am reusit prin sclavagism sa o facem fizic, dar nu ne este destul, ne dorim control asupra celor de langa noi, dorim atat de mult sa fim noi cei ce conduc, incat nu vedem cine ne conduce pe noi. Cred ca acum sunt cu un pas mai aproape de a ma conduce eu pe mine. Imi multumesc.
Probabil viata e o alta materie nedescoperita in sange.
Probabil vampri e un cuvant inteles gresit.
Prbabil sunt un vampir, dar unul adevarat.
Sunt convins ca miturile sunt o alta lume, paralela cu a noastra dar care o inconjoara pe aceasta si in acelasi timp aceasta o inconjoara pe celaalta. Spun asta pentru ca de cand ma stiu am fost un demon/inger, port nume mitice atat ale binelui cat si ale raului sunt insemnat prin numele mele cu aceasta combinatie Ying&Yang, ciudat, sau poate deloc ciudat, e faptul ca sunt mandru de asta, sunt mandru ca vad ingerul cat si demonul ce sunt eu, si ii imbratisez in egala masura, nu am sa ma mint niciodata ca voi fi mai bun sau mai rau, si nici macar nu sunt echilibrat, sunt sinusoidal si imi place asta la nebunie. De ce sa fiu doar bun, cu toti stim ca expresia "prost de bun" exista eu am trait-o, m-am bucurat de bunatatea mea si am si suferit din cauza ei. De ce sa fiu doar rau, stim prea bine ca un om rau va duce lipsa de adevaratele mistere ale vietii, dragoste, prieteneie, lacrimi, tristete. Nu pot fi doar rau desi am a trait si asta si m-am bucurat pe deplin de rautatea mea, si la fel ca si bunatatea e o arma cu doua taisuri, e placut sa fi rau, e placut sa poti calca in picioare zambind fara sa iti para rau apoi, e la fel de placut ca si atunci cand faci o fapta buna si te simti umplut de sentimentul de satisfactie deplina, de bucurie, e la fel doar ca e total opus.
Mi-am dorit mereu sa pot controla ambele mele parti, si pana acum am reusit, probabil la un moment dat nu voi mai fi instare sa imi controlez propria persoana, iar atunci voi fi ori alb, ori negru, ori mort, dar in orice caz nu voi mai fi eu.
Vorbeam recent despre vampiri cu cineva. Miar fi placut ca macar acest mit sa existe, mi-as fi dorit sa pot fi un nemuritor, sorbitor de cunostiinta si cultura generatiilor, un cufar de amintiri si mituri adevarate. Normal ca pretul platit ar fi pe masura, dar tocmai pentru ca sunt o fire cu ambele parti egal dezvoltate si independente as putea sa fac fata acestui pret. Dar tocmai dovad inexsitentei mitului acesta e mitul in sine. Un nemuritor ar sti adevarul despre mituri iar acestea ar deveni doar fapte din trecut si in scurt timp pana si cuvantul mit ar fi un mit. Asadar la fel de mult ma bucur si pentru faptul ca vampir e un termen mitologic cat m-as fi bucurat sa fi fost real.
Ciudat, si totusi nu. Deja acest blog a inceput in asi indeplini prima functie, incep sa ma cunosc ma bine, sa im inteleg mai bine, de exemplu pana acum nu am stiut de ce ascult cu deosebita placere baladele rock. Simplu, cum altfel poti evidentia imbinarea binelui cu raul, estenta culturala a muzicii rock este privita ca un element negativ, pe cand balada reprezinta o exteriorizare suprema a sentimentelor si calitatilro binelui, si totsi nu "cei buni" sunt cei ce au incercat sa le imbine ci "cei rai" au reusit. Si atunci te gandesti, oare "cei rai" sunt rai sau buni? Din moment ce "cei buni" nu au apreciat aceasta imbinare intre rau si bun si rezultatul acesteia. Chiar ca totul este relativ. Totul depinde de unde privesti. Relatiile intersexuale sunt relative, poti fi prieten, poti fi iubit, poti fi amant, poti fi partener, poti fi pereche, totul depinde de relativitatea actiunilor, poti trece de la una la alta si inapoi foarte simplu, depinde cat de profund vezi aceasta relativitate. Ciudat insa faptul ca aprofundand relativitatea, esti perceput ca tot mai superficial.
Suntem prea complex creati pentru a ne intelege adevarata esenta, insa daca am incerca sa ne-o descoperim singuri am vedea cu adevarat ca suntem cu totul si cu totul altceva decat vedem. E ciudat cum poti lega un om de altul doar privindu-i in suflet. Dar cel mai cidat e ca oamenii care vor sa fi legat de ei nu te lasa sa privesti in suflet. Cred ca totusi am involuat prea mult, am domniat lumea iar acum cand nu mai avem nimic de dovedit incercam sa ne dominam reciproc, am reusit prin sclavagism sa o facem fizic, dar nu ne este destul, ne dorim control asupra celor de langa noi, dorim atat de mult sa fim noi cei ce conduc, incat nu vedem cine ne conduce pe noi. Cred ca acum sunt cu un pas mai aproape de a ma conduce eu pe mine. Imi multumesc.
Probabil viata e o alta materie nedescoperita in sange.
Probabil vampri e un cuvant inteles gresit.
Prbabil sunt un vampir, dar unul adevarat.
marți, 30 decembrie 2008
Suscipio
Nu sunt un latinist.
Nu sunt un savant.
Nu sunt un cult.
Nu sunt un geniu.
Nici macar nu sunt eu.
Asa incepe incursiunea mea in marele ocean de cuvinte al blogului de pretutindeni. Nu o fac pentru a imi gasii alti prieteni, nu o fac pentru a imi intarii relatiile cu prietenii deja existenti, ci o fac pentru ca asta simt. O fac pentru ca "celalat eu" are nevoie de asta iar eu am nevoie de "el" poate asa am sa il descoper, poate asa am sa ma descoper. Sper ca ce acum voi deschide sa nu fia o Pandora, sper ca ce acum voi deschide sa pot inchide singur cand si daca va fi nevoie. E doar un blog, a trebui sa imi spun, dar atunci nu ar avea rost sa mai scriu, pentru ca pentru mine, doar un blog chiar nu are nici o importanta. Nu e un blog, ci sunt eu la propriul meu psiholog, sunt eu cu mine, cu "celalata eu".
Nota cititorului: Daca te-am plictisit inseamna ca citesti, daca citesti, existi iar daca existi deja nu mai sunt doar eu cu mine, noi suntem eu si acum sunt eu cu tine.
Nu e un blog, ci e o nemurire inceputa pentru a muri, este un inceput ce poate sa nu moara chiar si in clipa in care s-a terminat. Este ceva ciudat, prea ciudat sa pot deslusi acum, si nici nu vreau sa pot sa deslusesc acum pentru ca atunci ar insemna ca s-a terminat, ca nu mai am ce intreba si nu mai am ce si cui raspunde. Ar fi prea plictisitor, iar eu inca in viata asta nu m-am plictisit cu mine niciodata. M-am plictisit de alti, de ce e in jur dar niciodata de mine, sunt propriul meu mister sunt prorpiul meu prieten si sunt proriul meu scop in viata, si totusi nu sunt nici egocentrist nici narcisist, sunt chiar uratel desi sunt cu o linie peste media celor frumusei. Sunt un om frumos cu caractere urate. Dar cum traim in o lume superficiala nimeni nu observa care taler al balantei atarna mai greu ci se uita la ce straluceste mai tare, eu cu atat mai putin am sa va spun care e mai greu. Sunt un urat frumos.
Suscipio... frumos cuvant ... frumoasa esenta.
Nu am nevoie sa fiu judecat. O fac si singur.
vetus ego ... novus ego ... alius ego
(P.S. mihi in loc de ego nu am sa folosesc in caz ca vrea cineva sa imi sugereze)
Nu sunt un savant.
Nu sunt un cult.
Nu sunt un geniu.
Nici macar nu sunt eu.
Asa incepe incursiunea mea in marele ocean de cuvinte al blogului de pretutindeni. Nu o fac pentru a imi gasii alti prieteni, nu o fac pentru a imi intarii relatiile cu prietenii deja existenti, ci o fac pentru ca asta simt. O fac pentru ca "celalat eu" are nevoie de asta iar eu am nevoie de "el" poate asa am sa il descoper, poate asa am sa ma descoper. Sper ca ce acum voi deschide sa nu fia o Pandora, sper ca ce acum voi deschide sa pot inchide singur cand si daca va fi nevoie. E doar un blog, a trebui sa imi spun, dar atunci nu ar avea rost sa mai scriu, pentru ca pentru mine, doar un blog chiar nu are nici o importanta. Nu e un blog, ci sunt eu la propriul meu psiholog, sunt eu cu mine, cu "celalata eu".
Nota cititorului: Daca te-am plictisit inseamna ca citesti, daca citesti, existi iar daca existi deja nu mai sunt doar eu cu mine, noi suntem eu si acum sunt eu cu tine.
Nu e un blog, ci e o nemurire inceputa pentru a muri, este un inceput ce poate sa nu moara chiar si in clipa in care s-a terminat. Este ceva ciudat, prea ciudat sa pot deslusi acum, si nici nu vreau sa pot sa deslusesc acum pentru ca atunci ar insemna ca s-a terminat, ca nu mai am ce intreba si nu mai am ce si cui raspunde. Ar fi prea plictisitor, iar eu inca in viata asta nu m-am plictisit cu mine niciodata. M-am plictisit de alti, de ce e in jur dar niciodata de mine, sunt propriul meu mister sunt prorpiul meu prieten si sunt proriul meu scop in viata, si totusi nu sunt nici egocentrist nici narcisist, sunt chiar uratel desi sunt cu o linie peste media celor frumusei. Sunt un om frumos cu caractere urate. Dar cum traim in o lume superficiala nimeni nu observa care taler al balantei atarna mai greu ci se uita la ce straluceste mai tare, eu cu atat mai putin am sa va spun care e mai greu. Sunt un urat frumos.
Suscipio... frumos cuvant ... frumoasa esenta.
Nu am nevoie sa fiu judecat. O fac si singur.
vetus ego ... novus ego ... alius ego
(P.S. mihi in loc de ego nu am sa folosesc in caz ca vrea cineva sa imi sugereze)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
